The order of my thoughts

Aievea ori in vis citisem ca piesa 'Suflete moarte' fusese declarata cea mai buna pentru stagiunea 2008. Avand in vedere ca eram avid de cultura si aveam nevoie sa pregatesc careva activitati educative pentru vizita surorii mele, nu puteam rata urmatoarea reprezentatie a piesei. Si cum sunt un suflet generos cand e vorba de impartasirea experientelor culturale cu cei pe care ii cunosc si care au nevoie de asa ceva, am facut publica hotararea mea de a merge la teatru. Recent am descoperit ca iau postura de ghid sau profesor, sunt ingaduitor cu nerabdarea celorlalti si indrumator ca un dascal, iar ca singura solutie pentru plicitseala existentiala si depresie, boli de care sunt loviti cu stire sau nestire cei pe care ii cunosc, recomand terapia prin cultura, cat mai multa. Parerea mea este ca e greu sa te atasezi de ceva fara effort. In concluzie, daca vrei sa-ti placa viata, daca vrei sa ai o existenta placuta atunci e musai sa faci eforturi pentru a descoperi laturile ei cele mai frumoase. Iar frumosul se deprinde, iar deprinderea se achizitioneaza prin repetitie, chiar si fara entuziasm, la inceput. In consecinta am mai pescuit un mergator la teatru in persoana unei prietene, care a mai pescuit pe cineva, in persoana unei prietene de-a ei, si uite asa, presupun, se umple sala de la teatrul Mihai Eminescu din Chisinau.

Premergatoarele vizite la acelasi teatru mi-au lasat impresii nu numai placute dar si puternice. La sfarsitul reprezentatiilor trepidam de entuziasm iar ochii mi se umezeau de emotia experientei frumosului. De fiecare data piesele ocazionau discutii me marginea lor, iar jocul actorilor se rasfrangea in forma de magie asupra publicului lasandu-se cu un efect de durata de beautitudine .

Din tonul celor de pana acum se intelege ca cea din urma data nu urma sa fie la fel. A fost atat de diferit incat m-am indoit de veridicitatea stirii care indica cea mai buna piesa a anului. Ma intrebam contrariat cum putea fi aceasta piesa cea mai buna daca n-a reusit sa fie 'magica' asa cum au fost celelalte, cum a fost 'Cui-e frica de Virginia Wolf', 'Ghetoul', sau 'Steaua fara nume'. Aceasta intrebare a inceput sa se rostogoleasca catre altele pe panta abstractizarii si generalizarii, incat sa ajung sa ma intreb care e regula ce separa piesele bune de celelalte. Aici nu ma refer la textul piesei, la mesaj, intriga ci la piesa ca la inscenarea textului, ceea ce implica actori, scenografi, regizori si altii pe care nu-I cunosc.

Totul era sa pot face diferentierea cuvenita intre piesele care mi-au placut si cea care nu mi-a placut, adica 'Suflete moarte'. De fapt, cea din urma a avut mai multe carente. Iar toate aceste neajunsuri au dus la risipirea farmecului pe care trebuie sa-l aiba teatrul in general. Fiecare piesa trebuie sa izoleze sala intreaga de restul lumii, sa lase impresia ca totul ce se petrece in univers este acea piesa. Pentru a obtine acest efect totul trebuie gandit migalos astfel incat specatorul sa aiba iluzia completa a prezentului absolut, fara trecut sau viitor, experienta absoluta a 'aici-ului'. Nimic din ceea ce se petrece pe scena nu trebuie sa-I ofere ocazia spectatorului sa gandeasca, sa chestioneze, sa se indoiasca de autenticitatea celor ce se petrec pe scena. Acesta este sentimentul pe care il caut eu deopotriva in teatru, in film, in muzica, dans, pictura, sport, carti si orice alta manifestare culturala. Spectatorul trebuie, deci, sa fie conectat in totalitate la piesa. Pentru ca atunci cand publicul incepe sa judece opera de arta ca pe ceva imaginat dar nu real, ca pe un moft al artistului si nu ca pe o traire autentica si intensa a acestuia totul devine un spectacol al pateticului, al epatarii extravagante. 'Suflete moarte' nu a putut mentine autenticitatea deasupra afectarii excentrice. Ultima putand fi o descriere a teatrului de catre cinici.

Esecul a fost multiplu. Costumatia a fost pestrita, insumand vesminte proprii secolului XIX cu cele contemporane, asta s-ar putea datora intentiei de a sublinia caracterul universal al mesajului romanului 'Suflete moarte'. Totusi, nimic nu trebuie sa fie prea cotidian in teatru, teatrul nu poate fi documentar, nu are aceasta capacitate, iar orice incercare va fi lovita de esec. De aceea, nu orice obiect gasit in magazinele universale ale patriei poate servi drept accesoriu sau costumatie intr-o piesa. Muzica a fost si ea mult sub asteptari, desi nici nu a fost muzica ci doar cateva acorduri in doua note care suparau pe fundal. Regia si ea slaba. Piesa a iesit foarte lineara si repetitiva, o insirare de povestiri despre cum diferiti reprezentanti ai societatii decadente au facut afaceri cu suflete moarte cu Cicikov, totul sfarsindu-se cu un monolog al acestuia. Desi, acest monolog ar fi putut salva intreaga piesa, sau cel putin jumatate. Reputatul Vitalie Rusu o putea face, dar… monologul nu a mai fost un monolog ci un dialog, actorul a hotarat sa imporvizeze, sa-si iasa din fire si din caracter ca sa-I spuna unei dudui din rindul unu sa nu vorbeasca la telefon, culmea penibilului. Genul de predica demonstrativa pe care o urasc nespus, desi sala a aplaudat solidar cu actorul. Sa ni-l imaginam pe Hamlet oprinduse intre 'A fi' si 'A nu fi' pentru a tine un mic discurs despre cat de nepotrivita este folosirea mobilului in incinta teatrului si cat de potrivit este prezenta acestuia in baruri sau la disco. Intram in fotoliu de rusine, incercam sa privesc ceafa domnului din fata numai ca sa nu-l vad pe Cicikov de pe scena, care iesise din paginile romanului pentru a se ratoi.

In concluzie, lipsa magiei acaparatoare si mai ales lipsa personajului principal care din Cicikov devenise un cetatean revoltat au facut din 'Suflete moarte' o piesa anosta si chiar urata, cu siguranta nu cea mai buna din 2008.